Banca Comerciala Romana (BCR), membră a grupului Erste, își va muta sediul în 2020, într-un spațiu de 14.000 m2, în Business Garden Bucharest, devenind cel mai mare chiriaș al celui de-al doilea proiect deținut de către Vastint România. Proiectul a fost deja livrat, având un grad de ocupare de 65% până în prezent.
Complexul de birouri Business Garden Bucharest, pre-certificat LEED Platinum, este primul proiect cu un astfel de concept verde din România și al șaselea dintr-o serie cu același nume, dezvoltat de către Vastint în mai multe orașe din Europa. Proiectul vine cu o configurație unică, atenție la detalii, nu doar în ceea ce privește zonele de birou, dar și un scenariu în aer liber, cu un accent deosebit asupra creării unui mediu de lucru plăcut.
BCR își va reloca toate operațiunile din sediul central de pe Calea Victoriei.
Elke Meier, CFO Banca Comerciala Romana: “Prin designul modern și abordarea durabilă, Business Garden Bucharest a fost alegerea potrivită pentru noi, deoarece continuăm procesul de consolidare a operațiunilor noastre centrale început odată cu relocarea în The Bridge. Zonele verzi vaste, cu alei pietonale și activități recreative, combinate cu oferta variată de servicii și facilități oferite de către Vastint și apropierea de celălalt sediu al nostru au fost principalele ingrediente care ne-au convins să alegem Business Garden Bucharest ca cea mai bună opțiune pentru cei 1.000 de colegi care se vor muta acolo anul viitor.” Antoniu Panait, Managing Director Vastint Romania: „Business Garden Bucharest este primul proiect de acest tip pe care îl livrăm în România, având un mediu de lucru de înaltă calitate, cu un accent deosebit în ceea ce privește natura împreună cu mixul de facilități existente, și suntem foarte încântați de faptul că BCR a decis să se alăture comunității noastre. În căutarea unui mix ideal de chiriași, BCR s-a dovedit a fi alegerea perfectă, cu o viziune orientată spre tehnologie și o mare grijă pentru angajați. Business Garden Bucharest vine cu o multitudine de facilități în zonă – cum ar fi o conexiune de transport public foarte convenabilă, centre educaționale, spitale, centre comerciale.” Situat în zona central vestică a Bucureștiului, la intersecția dintre Calea Plevnei și pasajul Basarab, adiacent și la binecunoscuta Galerie Comercială Carrefour Orhideea, complexul include trei clădiri de birouri de clasa A, cu o suprafață închiriabilă totală de aproape 43.000 m2, cu servicii publice și comerciale disponibile la parter. Clădirile sunt înconjurate de o grădină interioară ce reprezintă 30% din suprafața totală a centrului de afaceri, pasarele pietonale cu bănci și facilități Wi-Fi pentru activități recreative. Business Garden Bucharest are o parcare spațioasă ce include și parcare pentru biciclete, adițional, vestiare și dușuri pentru bicicliști.